Utilizarea tagurilor pentru organizarea fișierelor
Puteți aplica taguri fișierelor și dosarelor pentru a le face mai ușor de găsit. Tagurile funcționează cu toate fișierele și dosarele dvs., indiferent dacă le stocați pe Mac sau în i Cloud.
Aplicarea tagurilor fișierelor și dosarelor
Puteți adăuga mai multe taguri la oricare fișier.
Aplicarea unui tag la un fișier deschis: Țineți cursorul în dreapta titlului documentului, faceți clic pe săgeată, apoi clic pe câmpul Taguri și introduceți un tag nou sau selectați unul din listă.
Aplicarea unui tag la un fișier nou când îl salvați: Salvează fișierul. În dialogul Salvează, faceți clic pe câmpul Taguri și introduceți un tag nou sau alegeți unul din listă.
-
Aplicarea unui tag la un fișier de pe desktop sau din Finder: Selectați articolul și deschideți meniul Fișier. De asemenea, puteți să faceți Control-clic pe articol sau să îl atingeți cu două degete. Selectați o culoare sub Tag-uri sau faceți clic pe Tag-uri pentru a alege mai multe tag-uri sau a introduce un tag nou.
Într-o fereastră Finder puteți să selectați articolul, să faceți clic pe butonul Taguri , apoi să introduceți un tag nou sau să alegeți unul din listă.
Găsirea articolelor cu taguri aplicate
-
Faceți clic pe pictograma Finder în Dock pentru a deschide o fereastră Finder. Pentru a vizualiza totul cu un anumit tag, faceți clic pe tag în bara laterală Finder.
Pentru a modifica articolele vizibile în bara laterală, selectați Finder > Preferințe, faceți clic pe Taguri, apoi selectați tagurile pe care doriți să le vedeți.
Puteți și să sortați articolele în Finder după tag sau să căutați un tag. Pentru a căuta un tag, introduceți culoarea sau numele tagului în câmpul de căutare al Finder, apoi selectați tagul din sugestii.
Eliminarea tagurilor
Eliminarea tagurilor de la un articol: Faceți Control-clic pe un articol sau apăsați cu două degete, apoi clic pe Taguri. Selectați tagul/tagurile pe care doriți să îl/le eliminați și apăsați Şterge.
Eliminarea tagurilor din Mac-ul dvs.: În Finder, selectați Finder > Preferințe, apoi faceți clic pe Tag-uri. Selectați eticheta/etichetele pe care doriți să o/le eliminați și apăsați butonul Elimină .
Editarea tagurilor
În Finder, selectați Finder > Preferințe, faceți clic pe Taguri, apoi efectuați una dintre următoarele acțiuni:
Vizualizați un tag în bara laterală Finder: Bifați căsuța de validare albastră din dreapta tagului.
Schimbați culoarea unui tag: Faceți clic pe culoarea din dreptul tagului , apoi alegeți o culoare nouă.
Schimbați numele unui tag: Faceți clic pe tag, faceți clic pe numele tagului, apoi introduceți un nume nou.
Creați un tag nou: Faceți clic pe butonul Adaugă .
Ștergeți un tag: Selecta eticheta, apoi faceți clic pe butonul Elimină .
Adăugați un tag în meniul de scurtături: Selectați tagul în listă, apoi trageți-l peste tagul pe care doriți să îl înlocuiți în secțiunea favorite din partea de jos a ferestrei. În meniul de scurtături care apare când faceți Control-clic pe un fișier pot să fie până la șapte taguri.
Eliminarea unui tag din meniul de scurtături: Trageți tagul în afara secțiunii Taguri favorite până când vedeți un semn de eliminare de culoare gri (x).