Configurarea iCloud pe Mac-ul dvs.
Pentru a utiliza iCloud pe Mac, trebuie să vă autentificați pe Mac cu ID-ul Apple existent sau cu unul nou, apoi selectați funcționalitățile iCloud pe care doriți să le utilizați.
Notă: Dacă v-ați autentificat deja pe iCloud atunci când ați utilizat Mac-ul dvs. pentru prima dată, puteți modifica configurările iCloud în orice moment. Pentru mai multe informații, consultați Modificarea configurărilor funcționalității iCloud.
-
Selectați meniul Apple > Preferințe sistem, apoi faceți clic pe iCloud.
-
Introduceți ID Apple, apoi urmați instrucțiunile de pe ecran.
Important: Asigurați-vă că utilizați același ID Apple pentru iCloud pe toate dispozitivele dvs.
Dacă doriți să utilizați ID-ul Apple pentru iCloud și alt ID Apple pentru iTunes Store, App Store și iBooks Store, asigurați-vă că introduceți ID-ul Apple pe care doriți să-l utilizați pentru iCloud aici. Pentru mai multe informații, consultați pe site-ul Asistență Apple articolul Configurați ID-ul Apple pentru iCloud și iTunes.
Dacă doriți ca acest Mac să descarce muzică de pe iTunes și cumpărături de aplicații făcute pe alte dispozitive, puteți să le descărcați automat în iTunes.
Pentru a configura un iCloud pe dispozitivul iOS, pe Apple TV sau pe computerul Windows, urmați instrucțiunile de pe site-ul web Cum se configurează iCloud.